Viorica Dăncilă – toleranță zero

Prim ministrul Viorica Dăncilă a anunţat, joi seara, că guvernul pe care îl conduce a declarat „zero toleranţă” pentru „lipsa de umanitate” și pentru „cine nu își înțelege misiunea”:

„Astăzi s-au împlinit două săptămâni de la primul apel al Alexandrei.

Tragedia de la Caracal ne-a adus în față imaginea unei cruzimi inimaginabile care ne-a arătat foarte limpede că împotriva criminalității trebuie să ducem un adevărat război. Ne-a arătat că trebuie să schimbăm legi, reguli, oameni din funcții, atitudini.

Nu am ezitat nicio secundă să fac schimbările necesare în aceste două săptămâni și nu voi ezita nici de acum înainte.

Așa cum știți, am demis întreaga conducere a instituțiilor responsabile și, mai departe, pe toți cei ce au gestionat atât de greșit acest caz. Există anchete în desfășurare pentru modul în care acești oameni au acționat.

Cine nu își înțelege misiunea și nu poate rezona cu ea, pleacă. Cine își bate astfel joc de instituția pe care o reprezintă, pleacă. Iar cine trebuie să suporte implicațiile legale pentru greșelile lui, o va face.

Vor fi sancționați, fiecare, pentru orice eroare dovedită, așa încât să rămână cei care își fac bine meseria, cei pentru care primează interesul cetățeanului.

Sunt mulți profesioniști și oameni dedicați în acest sistem. Să nu ne pierdem încrederea în ei și în instituțiile pe care le reprezintă! Pentru că instituțiile statului trebuie să rămână puternice. Este obligatoriu pentru orice stat european, pentru orice democrație consolidată.

Am instituit totodată, încă din primele zile, un grup de lucru interministerial privind 112 care a elaborat deja un pachet de 14 măsuri pe care le vom pune în aplicare pentru eficientizarea timpilor de răspuns în situații critice.

Simultan, am lansat în dezbatere publică un proiect de lege care aduce modificări esențiale pentru îmbunătățirea modului în care sunt căutate persoanele dispărute și felul în care se intervine pentru localizarea acestora.

Vom lansa în următoarele săptămâni platforma Guvernului pentru ordine și siguranță, punct central de informare și dialog pe aspecte ce țin de respectarea legii și siguranța românilor.

Totodată, Ministerul Justiției a demarat o analiză a legislației penale în cazul infracțiunilor grave și foarte grave și va aduce propuneri de modificare a legii, inclusiv pentru înăsprirea pedepselor.

În calitate de prim-ministru, voi da ordonanțele de urgență necesare și voi trimite adrese către președinții celor două camere ale Parlamentului pentru convocarea în sesiune extraordinară. Aceste modificări legislative trebuie dezbătute și implementate imediat! Îmi asum să fac acest lucru.

Și vă mai promit un lucru: Am spus că vreau sancțiuni drastice pentru criminali, violatori și pedofili. Voi da o ordonanță de urgență pentru instituirea pedepsei cu închisoarea pe viață, respectiv înăsprirea pedepselor pentru aceste fapte.

Am zero toleranță pentru lipsa de umanitate și lipsa de respect față de cetățean. Am zero toleranță pentru greșeli – de la atitudini lipsite de responsabilitate și profesionalism, la erori de procedură și nerespectarea legii.

Eu nu pot să accept ca în mandatul meu de prim-ministru românii să se teamă! Vom reforma acest sistem, vom corecta de urgență tot ceea ce este greșit și vom institui mecanismele de prevenție pentru ca tragedii precum cea de la Caracal să nu mai aibă loc vreodată.”

Sursa: Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *