Cum este supranumit Liviu Dragnea în PSD

Deputatul PSD, Marian Neașcu a luat decizia de a se alătura echipei PRO România.

“Nu mi-a fost ușor să părăsesc Partidul Social Democrat, după mai bine de 20 de ani, dar am convingerea ca sub actuala conducere partidul se îndreaptă către disoluție și, dacă vrem ca social democrația să supraviețuiască în România, trebuie să consolidăm din timp o alternativă”, a scris Marian Neacșu pe facebook.
Deputatul a precizat că tuturor celor care se vor grabi să catalogheze gestul meu drept un act de tradare le reamintește că, înainte de a face acest pas, a parcurs toate căile statutare în interiorul partidului. „Din păcate însa, de o bună bucata de vreme, orice dezbatere de idei în PSD a fost suprimată, iar oricine are curajul să se opună ideilor Liderului Maxim este minimalizat, ridiculizat, calomniat și, in cele din urmă, anihilat din punct de vedere politic. Cu tot regretul pentru mulți dintre colegii cu care am dus, umăr la umăr, importante lupte politice de-a lungul acestor ani, nu mai pot fi părtaș la asa ceva!”, a punctat Marian Neacșu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex