Un fost parlamentar PSD aruncă în aer bugetul guvernului Dăncilă

Alexandru Andrei a anunțat conducerea Camerei Deputaților că părăsește grupul parlamentar PSD, devenind, astfel, deputat neafiliat. Odată cu demisia din grupul PSD, parlamentarul anunță că adoptarea bugetului înseamnă un deficit important pentru autoritățile locale.

“Adoptarea bugetului este așteptată cu nerăbdare de toate autoritățile, locale și centrale. Însă, din păcate, dacă acest buget va fi adoptat în forma gândită de Ministerul Finanțelor, va afecta grav administrația municipiului Giurgiu. Din discuțiile purtate cu primarul Nicolae Barbu, a reieșit că, dacă bugetul ar fi adoptat în forma prezentată de Ministerul Finanțelor (variantă în care cheltuielile sociale sunt trecute, integral, în sarcina administrațiilor locale), Primăria Giurgiu ar avea un deficit de circa 16 milioane lei, comparativ cu bugetul anului trecut”, a scris Alexandru Andrei pe facebook. Parlamentarul de Giurgiu spune că este o pierdere imensă pentru municipalitate, care lovește direct în locuitorii municipiului Giurgiu. “Primăria municipiului Giurgiu a fost subfinanțată cu aproximativ 8 milioane de lei, în condițiile reducerii impozitului, de la 16 la 10%”, spune parlamentarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *