Papa Francisc ar putea rămâne internat o perioadă mai lungă de timp. „Este din ce în ce mai fragil”
Papa Francisc este grav bolnav și crede că nu mai are mult de trait. Are…
Papa Francisc este grav bolnav și crede că nu mai are mult de trait. Are…
Papa Francisc a fost spitalizat într-un spital, la Roma, pentru a fi îngrijit de o…
Peste 100.000 de români sunt diagnosticaţi anual cu cancer, iar anul trecut numărul celor suferind…
Polițiștii Capitalei efectuează cercetări pentru depistarea unei persoane care a intrat într-un spital din București…
Medicul Cătălin Cîrstoiu, Manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, retras din cursa electorală pentru…
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a ajunns la spital în noaptea de Revelion, relatează…
Gripa a făcut prima victimă a acestui sezon, respectiv un bărbat în vârstă de 77…
Spitalul Clinic CF Timişoara atrag atenţia, într-o postare pe pagina de Facebook, asupra pericolului privind…
Dr. Emanuela Andrei, medic primar psihiatrie pediatrică la Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Al. Obregia” din…
Un incendiu a mistuit o clădire a Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” din…
Fostul ministru liberal al Sănătăţii Nelu Tătaru este audiat joi dimineaţă, la DNA Iaşi, fiind…
Polițiștii au făcut percheziții la domiciliile scandalagiilor care au transformat Spitalul Pantelimon într-un câmp de…
Șeful DSU, Red Arafat, a declarat într-o intervenție pentru B1 TV că fiecare unitate medicală…
Autoritățile guvernamentale și locale continuă dezvoltarea infrastructurii în zona de sud a României Giurgiu-Teleorman. În…
Florin Piersic ar putea fi externat în maxim zece zile dacă starea ei de sănătate…
Starea prim-ministrului slovac Robert Fico s-a stabilizat, dar rămâne gravă, a declarat sâmbătă ministrul Sănătăţii…
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Capitală, prof. dr. Simin Aysel Florescu, a…
Florin Piersic a transmis, luni după-amiază, un mesaj de mulțumire tuturor celor care îl susțin…
Actorul Florin Piersic face investigaţia PET – CT, apoi va fi dus la Spitalul Clinic…
Actorul Florin Piersic, transferat de la Cluj-Napoca la Bucureşti, este stabil, internat pe o secţie…
Procurorii au început urmărirea penală cu privire la infracțiunea de omor în urma deceselor înregistrate…
Conducerea Spitalului ”Sfântul Pantelimon” din Capitală a deschis o anchetă internă după ce directoarea de…
Medicul Cătălin Cîrstoiu nu se va înscrie în niciuna dintre cele două formațiuni, urmând să…
Asociația Dăruiește Viață, fondată de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, a semnat actele prin care…