Fostul ministru PNL al Sănătăţii Nelu Tătaru, la DNA, pentru luare de mită
Fostul ministru liberal al Sănătăţii Nelu Tătaru este audiat joi dimineaţă, la DNA Iaşi, fiind acuzat de mai multe fapte de luare de mită. Procurorii au ridicat documente de la Spitalul Municipal Huşi, unde lucrează Tătaru. Tătaru a fost demis de la conducerea PNL Vaslui şi nu va mai participa la alegerile parlamentare.
Blaga susţine că Nelu Tătaru, acuzat de luare de mită, trebuie să se retragă de pe lista pentru alegerile. parlamentare. E un act de demnitateÎn urmă cu cinci zile, Nelu Tătaru avea pe Facebook următoarea postare: ”„Nelu, tu pentru ce munceşti atât la spital?”, mă întreabă o cunoştinţă. „Pentru pacienţi”, îi răspund. „Cum, nu pentru bani?”, mă întreabă. „NU”, i-am raspuns. În multe domenii de activitate, mulţi oameni muncesc doar pentru partea financiară sau recunoaştere. Alţii, la fel de mulţi, muncesc pentru că le place ceea ce fac. Unii, nu ştiu câţi, merg la muncă pentru că le place să răspundă la provocări, unele chiar riscante. Eu fac tot ce îmi stă în putinţă pentru viaţa şi sănătatea pacienţilor mei! Aceasta este misiunea mea! Aşadar, cei care aveţi bucuria de a face în fiecare zi câte ceva bun vă spun că vă admir pentru ceea ce faceţi”.
La scurt timp de la apariţia informaţiilor privind audierea sa la DNa, postarea nu s-a mai regăsit pe pagina de Facebook oficială a lui Nelu Tătaru. În vârstă de 52 de ani, Tătaru a fost ministru al Sănătăţii în perioada pandemiei.
El este preşedinte al PNL Vaslui, deputat şi preşedinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor. Tătaru este şi medic chirurg la spitalul Municipal Huşi. Nelu Tătaru deschide lista PNL pentru Camera Deputaţilor la Vaslui, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Potrivit articolului 72 din Constituţie, ”Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.