Tir încărcat cu 600 de porci, răsturnat în judeţul Bistriţa-Năsăud
Un TIR încărcat cu peste 600 de porci s-a răsturnat, vineri după-masă, pe DN 17,…
Un TIR încărcat cu peste 600 de porci s-a răsturnat, vineri după-masă, pe DN 17,…
Municipiul București reintră în scenariul roșu, după ce rata de incidență COVID a urcat vineri…
Curtea de Apel București a pronunțat o primă sentință în dosarul finanțării campaniei electorale din…
O serie de documente obținute iar altele studiate de NewsOnline arată că povestea lucrărilor de…
Biserica rămâne pe primul loc în topul încrederii românilor, reiese dintr-un sondaj realizat în perioada…
Platforma de social media Twitter a anunţat luni că intenţionează să-şi amplifice lupta împotriva dezinformării,…
Un bărbat a sechestrat doi muncitori într-un apartament din Oneşti, judeţul Bacău, iar apoi i-a…
Un tribunal francez a decis condamnarea fostului președinte francez Nicolas Sarkozy la 3 ani de…
Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a declarat că redeschiderea stadioanelor pentru suporteri va fi…
Complexul imobiliar va fi construit în apropiere de hotelul Novum, cel care a fost inaugurat…
Berea slab alcoolizată ar putea fi vândută și consumată pe stadioanele din România, lucru permis…
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a adus grave acuze reprezentanţilor Ligii Profesioniste de…
Cei 27 de lideri ai UE au căzut de acord, după summitul online privind gestionarea pandemiei,…
Premierul Florin Cîţu a anunţat că în acest an va urma o etapă de reformă…
Legea a fost adoptată la câteva zile după ce și Facebook a ajuns la un…
Parlamentul începe astăzi dezbaterea proiectelor legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de…
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor…
Vaccinarea personalului din învăţământ începe miercuri, în Bucureşti şi în 23 de judeţe. În zilele…
Vicepremierul Dan Barna este autorul unui moment controversat care a avut loc în plenul Camerei…
ALERTĂ în Sectorul 1: DNA intră pe fir în cazul contractului paralel încheiat de Clotilde…
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a semnat trei contracte pentru îmbunătățirea siguranței pacienților și personalului…
Meci de 1,5 miliarde de euro pe Arena Națională. La atât sunt estimați jucătorii Atletico…
Federaţia Sanitas pichetează Parlamentului României, solicitând senatorilor şi deputaţilor să modifice proiectul de buget pentru…
Minerii care au protestat în subteranul exploatării de cărbune Lupeni au ieşit luni seara la…