Rareş Bogdan regretă cedarea Ministerului Transporturilor
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan este de părere că PNL a greşit când a cedat PSD…
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan este de părere că PNL a greşit când a cedat PSD…
Şeful mercenarilor ruşi din gruparea Wagner, Evgheni Prigojin, angajat într-o rebeliune armată împotriva conducerii militare…
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că sunt companii cu care a reziliat contracte, dar…
În contextul sezonului estival și al fluxului ridicat de turiști care călătoresc în Republica Bulgaria…
Premierul Marcel Ciolacu a transmis că toate autorităţile române monitorizează îndeaproape situaţia din Rusia, în…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, în primul său discurs public după ce trupele Wagner au atacat…
Liderul grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, a spus că el şi cei 25.000 de oameni…
Scumpirea biletelor de tren la 1 iulie 2022 a adus afaceri în creștere și mai…
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a decis prelungirea până pe 31 iulie a perioadei de…
Trei persoane și trei societăți comerciale au fost puse sub urmãrire penală de DNA pentru…
Podul construit peste Dunăre la Brăila, al treilea pod suspendat ca dimensiune din Europa, va…
Lista de alimente trimisă de AMRCR la Guvern pentru a fi reduse la preţ a…
Preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii, Cristian Erbaşu, a declarat, vineri, că o eliminare, la…
Meteorologii anunţă disconfort termic şi caniculă, vineri şi sâmbătă, în mai multe regiuni. De asemenea,…
Compania Hidroelectrica, supranumită „perla energiei româneşti”, se listează pe bursă, după un deceniu de amânări….
Pasajul de la Pallady din Bucureşti, pe care l-a construit Primăria Sectorului 3 la ieşirea…
Liderul UDMR Kelemen Hunor afirmă, într-un interviu acordat portalului de ştiri Maszol.ro, citat de MTI,…
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi, într-o intervenție pentru B1 TV, că Podul suspendat…
Cristian Popescu Piedone îşi va putea relua mandatul de primar al Sectorului 5 al Capitalei,…
Ligia Deca a anunțat că vor exista 3 scenarii de grilă în ce priveşte salarizarea…
Preşedintele Klaus Iohannis a parafat legea prin care părinţii îşi vor putea lua concediu pentru…
Șoferii care parchează în centrul Bucureștiului, pe cele peste 33.000 de locuri administrate de Primăria…
Guvernul s-a reunit în şedinţă, urmând să aprobe o hotărâre privind acordarea de ajutoare de…
Patru bărbaţi au fost răniţi, doi dintre ei suferind traumatisme grave, după ce tavanul unui…