ATENȚIE! Probleme în trafic pe Valea Oltului
Traficul feroviar este întrerupt între Călimăneşti şi Cozia pe ambele fire de circulaţie, din cauza…
Traficul feroviar este întrerupt între Călimăneşti şi Cozia pe ambele fire de circulaţie, din cauza…
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința din 3 ianuarie 2021 o…
Ministerul Sănătăţii precizează că, pe teritoriul României, nu a fost confirmată, până în prezent noua…
Campania de vaccinare împotriva COVID-19 va începe la Vatican „în următoarele zile” şi va viza…
Ministrul Educației a anunțat că grădinițele și școlile ar putea să se deschide pe 8…
Boris Johnson, premierul Marii Britanii, își pune astăzi semnătura pe acordul comercial încheiat cu Uniunea…
Asociaţia Pro Consumatori cere retragerea de pe piaţă a unui soi de mere, vândute într-un…
Angajaţii Ministerului de Interne (MAI) vor verifica în următoare perioadă modul în care sunt respectate…
O fetiţă şi-a pierdut viaţa şi mai multe persoane au fost rănite în puternicul cutremur…
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, marţi, o vizită oficială la Chişinău, la invitaţia omologului moldovean, Maia…
În opt țări s-a întârziat livrarea vaccinului antiCovid din cauza unor probleme tehnice ale producătorului,…
Vaccinul antiCOVID-19 a ajuns în România. Deocamdată, într-o tranșă simbolică, de 10.000 de doze de…
După ce s-au vehiculat mai multe nume la Ministerul Finanţelor Publice, condus în ultimul an…
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost ales, în noaptea de luni spre marţi, preşedinte al…
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, duminică, suspendarea zborurilor din şi către…
Deputatul PNL Adriana Săftoiu a transmis un mesaj șefului PNL Ludovic Orban, precizând pe Facebook…
Liderii USR se vor întruni miercuri, de la ora 19,30 într-o şedinţă a Comitetului Politic…
Bomba in scandalul gunoaielor din Sectorul 1! A iesit la iveală o înregistrare cu Clotilde…
PSD va avea în viitorul Parlament 47 mandate la Senat şi 110 mandate la Camera…
Liviu Dragnea, infectat cu noul coronavirus Fostul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, aflat în închisoare,…
UDMR: Negocierile coaliţiei s-au încheiat astăzi, nu am putut conveni asupra persoanei premierului Purtătorul de…
Cum arată frigiderele cu care vaccinul anti-COVID va fi transportat în toată lumea Transportul vaccinurilor…
Instituția Prefectului Municipiului București cheamă la ședință reprezentanți ai principalelor centre comerciale din capitală în…
De ziua Națională a României, celebrul turn Burj Khalifa din Dubai, Emiratele Arabe Unite, a…