Vot privind moţiunea simplă a PSD împotriva ministrului Cristian Ghinea

Votul asupra moţiunii simple iniţiată de PSD împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, va fi exprimat astăzi de plenul Camerei Deputaţilor, potrivit tvr.ro.

Deputaţii au dezbătut luni moţiunea intitulată „Cristian Ghinea – de la zero la abis”, semnată de 82 de deputaţi PSD. PSD a susţinut în moţiune că se impune demiterea urgentă a ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, pentru că acesta a dat dovadă de „diletantism managerial”, iar Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este „un dezastru” şi „distruge România pentru următorii cinci ani”.
„Ce blestem pe această ţară ca tocmai cel care a îngropat fondurile europene în 2016 să aibă în pix miliardele de euro promise de Iohannis, pe care să le facă praf! Semnalele sunt clare: fiecare zi cu Ghinea la butoane înseamnă pierderi imense din fondurile europene şi scufundarea în abisul austerităţii. Absorbţia curentă este la pământ, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este un dezastru, iar programele din Cadrul Financiar 2021 – 2027 nu există nici pe hârtie. În fiecare zi, România pierde bani mulţi din cauza incompetenţei ministrului Ghinea”, susţine PSD.

detalii pe stiritvr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *