Autocar în flăcări, pe podul de la Brăila
Un autocar cu 35 de cetăţeni ucraineni a luat foc luni, pe podul peste Dunăre…
Un autocar cu 35 de cetăţeni ucraineni a luat foc luni, pe podul peste Dunăre…
Mai mult de trei sferturi dintre judeţele ţării se vor afla sub Cod roşu de…
CNAIR anunţă, că, în primele cinci zile, s-a defrişat 20% din suprafaţa din apropierea DN…
PSD va solicita o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru dezbaterea şi adoptarea unei iniţiative legislative…
Lucrările la centura rutieră a oraşului Aleşd se apropie de final, stadiul fizic al execuţiei…
Piloții de la TAROM au ajuns la un acord privind revendicările salariale, după greva nedeclarată…
Valul de căldură se extinde şi se intensifică marţi în Maramureş, Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia,…
Duminică, 7 iulie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto…
Breteaua de coborâre spre DN 6 – Timişoara de pe autostrada A1 va fi închisă,…
Autorităţile au transmis un mesaj RO-Alert în judeţul Tulcea, fiind vizate localităţile din graniţa cu…
Capacitatea de transport feroviar de pasageri, pe tronsonul Râmnicu Vâlcea – Sibiu, va fi adaptată,…
Traficul feroviar este întrerupt, marţi după-amiază, din cauza unor copaci căzuţi, între staţiile Halta Izvoru…
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a convocat consultări cu partidele parlamentare, azi și mâine, pentru…
Probele scrise din prima sesiune a examenului naţional de bacalaureat 2024 se vor desfăşura, în…
Guvernul va adopta în ședința de astăzi o serie de îmbunătățiri la sistemul e-Factura, după…
Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului…
Omul de afaceri Valer Blidar, patronul Astra Vagoane Călători, a răspuns atacurilor vehiculate în aceste…
Eurodeputatul Mihai Tudose, vicepreședinte PSD, a vorbit despre data alegerilor prezidențiale, miercuri, la Știrile B1…
Mircea Geoană nu renunţă la statutul de independent şi exclude să candideze la preşedinţie din…
Primăria Oradea a anunţat, vineri, zboruri directe către Bucureşti şi Londra operate de compania aeriană…
Modernizarea infrastructurii aeroportuare, creşterea gradului de siguranţă şi securitate, respectiv extinderea şi eficientizarea terminalului de…
Filiala PSD Teleorman, condusă de Adrian Gâdea, a obținut locul 4 în clasamentul partidului privind…
Noile rezultate parţiale anunţate de BEC confirmă că cele două formaţiuni din coaliţia de guvernare…
Invocarea de către Marcel Ciolacu a lui Mircea Geoană în discuțiile cu PNL este o…