Nicușor Dan, mesaj de Ziua Marinei: Încrederea se câștigă prin pregătire, solidaritate și respect
Foto: facebook.com/NicusorDan.ro
Președintele Nicușor Dan le-a transmis marinarilor militari și civili un mesaj de Adormirea Maicii Domnului și de Ziua Marinei, urându-le tuturor liniște sufletească și bucurie alături de cei dragi. Șeful statului a subliniat disciplina, competența și curajul necesare profesiei de marinar și a evidențiat valorile care definesc Marina Română, în timp ce a absentat pentru al doilea an consecutiv de la ceremoniile de la Constanța. Mesajul Administrației Prezidențiale a fost citit de consilierul prezidențial Marius Lazurca.
„În ziua Adormirii Maicii Domnului, vǎ urez linişte sufleteascǎ şi bucurie alături de cei dragi. Celor care îşi sărbătoresc astăzi ziua numelui, La mulţi ani, sănătate şi împliniri. Celebrăm astăzi şi Ziua Marinei. Dintotdeauna, cei care au plecat pe mare au dus cu ei, alături de curaj, şi credinţa în întoarcerea cu bine acasă”, a scris preşedintele pe Facebook.
El aminteşte că, în ultimii ani, Marea Neagră a devenit o zonă crucială pentru securitatea Europei şi locul din care începe una dintre cele mai importante responsabilităţi ale noastre faţă de securitatea europeană, un spaţiu în care România îşi afirmă interesele strategice şi îşi proiectează viitorul.
„Totodată, Marea Neagră înseamnă şi comerţ, energie, conectivitate. Portul Constanţa, Dunărea, industria navală, resursele energetice alcătuiesc împreună una dintre cele mai importante oportunităţi strategice pe care România le-a avut în ultimele decenii. Avem nevoie, aşadar, de viziune şi consecvenţă pentru a transforma regiunea Mării Negre într-unul dintre principalele motoare ale dezvoltării ţării noastre. În această zi de sărbătoare, le mulţumesc tuturor marinarilor militari şi civili. Şi-au ales o profesie care cere disciplină, competenţă şi curaj. Marea nu face niciodată concesii, iar cei care o cunosc învaţă că încrederea se câştigă prin pregătire, solidaritate şi respect pentru colegi şi pentru misiune. Aceste valori care definesc Marina Română de generaţii sunt un reper pentru întreaga noastră societate”, mai spune preşedintele.
Sursa: News.ro

