Metroul de suprafață promis de Nicușor Dan, în aer
Primarul Capitalei Nicușor Dan dezgroapă proiectele fostului edil Sorin Oprescu. Nicușor Dan a cerut Guvernului să aloce peste 628 de milioane de lei din PNRR pentru construcția metroului de suprafață din București, potrivit spotmedia.ro.
E un proiect pe care primarul general al Capitalei a promis, încă din campania electorală, că îl va scoate la capăt, în 4 ani. Până acum au trecut abia 4 luni de când Nicușor Dan e primar general.
Nicușor Dan a solicitat Guvernului 7 miliarde de euro din PNRR pentru proiecte pe care vrea să le dezvolte, în București.
Printre ele se numără și metroul de suprafață pe care Nicușor Dan l-a promis în campania electorală. Din informațiile SpotMedia.ro, pentru realizarea acestui sistem de metrou, Primăria Capitalei a solicitat peste 628 de milioane de lei. Primarul Nicușor Dan a precizat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că pentru niciunul dintre proiectele pentru care a cerut finanțare prin PNRR nu s-a făcut, încă, studiu de fezabilitate (document fundamental, în baza căruia se proiectează și ulterior se construiesc proiecte – n.red.).

