Se schimbă regula pentru henț

International Football Association Board (IFAB), forul care stabilește regulile jocului, a anunțat o modificare în privința hențului, care va intra în vigoare din sezonul următor.

Jucarea mingii cu mâna în mod accidental, într-o fază care duce la marcarea unui gol, nu va mai fi henț, a anunțat IFAB, în urma ședinței de astăzi, scrie Sky Sports.

IFAB consideră că nu orice atingere a mingii cu mâna poate fi considerată o infracțiune. În schimb, în cazul folosirii mâinii pentru a face „în mod nenatural aria corpului mai mare”, arbitrii sunt cei care vor lua o decizie bazată strict pe judecata lor, în funcție de faza respectivă.

Noua regulă va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2021.

Ce spune acum regulamentul în privința hențului

Se sancționează cu henț atunci când un jucător:

  • Atinge în mod deliberat mingea cu brațul/mâna (exemplu: duce brațul/mâna spre minge)
  • Atinge mingea cu brațul/mâna pentru a-și mări suprafața corpului. Se consideră că își mărește suprafața corpului atunci când poziția brațului/mâinii nu este o consecință a mișcării corpului din situația respectivă.
  • Marchează în poarta adversă: fie direct cu mâna/brațul, deliberat sau accidental, fie imediat după ce mingea i-a atins mâna/brațul, chiar și dacă este accidental

Hențurile accidentale care duc la marcarea unui gol de către un coechipier sau la producerea unei ocazii nu vor mai fi considerate o încălcare a regulamentului.

Arsene Wenger propune o modificare importantă pentru regula offside-ului

Tot azi, FIFA a anunțat că va realiza și câteva teste pentru o posibilă modificare a regulii offside-ului. Arsene Wenger, fostul antrenor al lui Arsenal, acum angajat al forului mondial, își dorește ca arbitrii să acorde credit atacantului la fazele controversate.

Astfel, Wenger propune ca, în cazul în care atacantul are orice parte a corpului în poziție regulamentară, jocul să fie lăsat să continue.

Sursa: digisport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex