Sosia Ecaterinei Andronescu candidează la alegerile parlamentare
Fostul consiler de stat, Carmen Dincă, purtător de cuvânt la câteva instituții importante ale statului român și fost jurnalist, candidează pe listele Partidului Ecologist Român la Camera Deputaților, în Mehedinți, chiar în fieful senatorilor – miniștri PSD, Ecaterina Andronescu și Petru Daea.
Carmen Dincă și-a anunțat candidatura pe pagina sa de facebook.

„Uitandu mă în jur, mi-am dat seama că, exigența mea cu mine însămi este extrem de exagerată. Stând pe margine, nu fac altceva decât să las locul liber celor care nu-și contestă nicio secundă, aria largă de competențe. Așa că am decis să intru in joc. Am mintea și sufletul curate.
Am privit ani de zile cu ochi critici, din pozitia de jurnalist, activitatea parlamentară. Știu ce am de făcut și mai știu ce nu am voie să fac niciodată. Știu că oamenii îți dau votul nu pentru ca tu să pleci în vacanță 4 ani și să îi lași baltă, ci ca să fii lânga ei, să le dai macar în schimb, dacă de fapte nu ești în stare, energia de a merge mai departe. Un sfat, o vorbă bună, o mână de ajutor. Pentru că, nu funcția te face mai puternic, dacă ești slab, ci forța oamenilor care te trimit să le reprezinti interesele” a scris Carmen Dincă pe facebook.
Carmen Dincă a mai avut o tentativă de a face politică, în urmă cu 4 ani, la PMP, când fostul președinte Traian Băsescu a pus-o pe listele de candidați pentru Primăria sectorului 6. Zilele trecute, senatorii PSD Serban Nicolae, Liviu Plesoianu si Nicolae Avram s-au alaturat echipei PER, după ce nu s-au mai regasit pe listele social-democratilor.

