ATENȚIE! Excepții de la purtatul măștii
Comitetul pentru Situații de Urgență a aprobat, luni, mai multe completări la deciziile anterioare luate de Guvern. Astfel, potrivit hotărârii adoptate de CNSU, în localitățile și județele unde masca este obligatorie sunt prevăzute câteva excepții.
Cei care consumă băuturi și mâncare pe terase, precum și cei care fumează pot să își dea masca jos. De asemenea, cei care practică activități sportive individuale nu sunt obligați să poarte masca, în anumite condiții.
Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se aprobă lista țărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexă la prezenta.

