MAE: Nu există confirmări privind cetățeni români printre victimele atacului armat din Cracovia

Foto: mae.ro
Autoritățile poloneze nu au confirmat prezența unor cetățeni români printre victimele atacului armat produs în Piața Centrală din Cracovia. Ministerul Afacerilor Externe anunță că s-a autosesizat prin intermediul Ambasadei României în Polonia, în urma informațiilor apărute în presa locală despre incident.
„În acest context, reprezentanții misiunii diplomatice au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații oficiale cu privire la cetățenia și identitatea persoanelor afectate. MAE menționează că, până la acest moment, autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime. De asemenea, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară”, transmite MAE.
Conform aceleiași surse, reprezentanții Ambasadei României în Republica Polonă continuă dialogul cu autoritățile locale și sunt pregătiți să acorde asistență consulară.
”Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Polonă: +48 22 628 31 56; +48 22 622 25 70; apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție linia telefonică de urgență a misiunii diplomatice: +48 694 486 683 și liniile de asistență și informații puse la dispoziție de autoritățile poloneze: +48 12 39 21 300”, a mai anunțat MAE.
Sursa: Agerpres

