Un nou tren electric Alstom Coradia Stream a fost recepționat

Foto: facebook.com/arfromania
Un nou tren electric interregional Alstom Coradia Stream, cu numărul 23, a fost recepționat luni, 2 noiembrie 2026, în vederea introducerii în serviciul comercial cu călători. Este vorba despre rama electrică RE-IR TS23, care va fi administrată de operatorul feroviar InterRegional Călători, a anunțat Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).
Activitatea de recepție a fost desfășurată de o echipă mixtă, formată din reprezentanți ai ARF, EGIS și ALSTOM, la Depoul ALSTOM din incinta Atelierelor CFR Grivița.
Potrivit ARF, TS23 este cea de-a 23-a ramă electrică interregională construită și furnizată de producătorul francez Alstom, în cadrul contractului care prevede livrarea a 37 de trenuri electrice noi.
Totodată, Autoritatea pentru Reformă Feroviară a predat trenul spre administrare operatorului InterRegional Călători. TS23 este cea de-a zecea unitate dintr-un lot de 13 trenuri atribuite acestui operator în cadrul contractului de servicii publice CSP-L2 RUIC 1/2026, aprobat prin HG nr. 1178/2025.
Pe ce rute vor circula trenurile Alstom Coradia Stream
Cele 13 rame electrice atribuite operatorului InterRegional Călători vor fi utilizate pe patru rute feroviare, care conectează Bucureștiul, Brașovul, Cluj-Napoca, Deva și Timișoara.
Potrivit ARF, trenurile vor circula pe următoarele trasee:
- București Nord – Brașov – Cluj-Napoca;
- București Nord – Brașov;
- Brașov – Deda – Cluj-Napoca;

