Trenurile spre Aeroportul Otopeni circulă pe rută deviată în perioada 28-30 octombrie. Ce trebuie să știe călătorii

Trenurile spre Aeroportul Henri Coandă vor circula pe o rută deviată în perioada 28-30 octombrie, din cauza unor lucrări de întreținere a infrastructurii feroviare. Călătorii vor putea ajunge în continuare cu trenul la aeroport, însă trebuie să verifice în prealabil orarele și numerele garniturilor.

Potrivit unui anunț publicat de CFR Infrastructură, lucrările vor fi executate de Sucursala Regională de Căi Ferate București în zonele București Nord, Pajura și Mogoșoaia. Închiderile de linie sunt programate în fiecare dintre cele trei zile, în intervalul orar 10:30-14:30.

Pentru menținerea legăturii feroviare cu aeroportul, trenurile afectate de lucrări vor fi înlocuite cu garnituri care vor circula pe ruta București Nord – Chitila – Mogoșoaia – Aeroport Henri Coandă T1 și retur. Acestea vor avea numere și orare adaptate.

„În zilele de 28, 29 și 30 octombrie 2026, călătorii vor putea ajunge cu trenul la Aeroportul Henri Coandă și în perioada lucrărilor de întreținere”, a transmis CFR Infrastructură.

Ce lucrări vor fi executate

Intervențiile vizează întreținerea preventivă a macazurilor și a mecanismelor de acționare, lucrări de buraj mecanizat al căii ferate, înlocuiri de șină, detensionări și suduri. În plus, pe 28 și 29 octombrie vor fi efectuate lucrări de întreținere la linia de contact.

Recomandări pentru călători

Reprezentanții CFR Infrastructură le recomandă pasagerilor să verifice informațiile actualizate privind circulația trenurilor la operatorul feroviar, inclusiv numerele garniturilor și orele de plecare și sosire.

artifex