Lucrările pe lotul Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania au ajuns la 78%

Foto: cnir.ro

Lucrările pe lotul Chiribiș-Biharia al Autostrăzii A3 Transilvania au ajuns la un stadiu de execuție de 78%, la sfârșitul lunii septembrie, potrivit Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR).

Potrivit CNIR, constructorul este mobilizat pe șantier cu peste 500 de persoane și aproximativ 400 de utilaje și echipamente. În luna septembrie a fost finalizată montarea grinzilor pe toate podurile și pasajele de pe lot, precum și relocarea DN 19E pe întreaga lungime.

Reprezentanții CNIR au precizat că, începând din această lună, pe șantier urmează să înceapă așternerea ultimului strat de asfalt.

,,Lucrările sunt înaintea graficului. Atât timp cât vremea ne permite, facem toate eforturile pentru a ajuta constructorul. Echipa CNIR a fost în șantier pentru ședința lunară de progres, sperăm să avansăm cât mai mult, la nivelul de calitate cu care constructorul ne-a obișnuit”, a transmis directorul general CNIR, Gabriel Budescu.

La rândul său, secretarul de stat, Horațiu Cosma a subliniat progresul lucrărilor și ritmul accelerat al asfaltărilor: ,,veștile de pe Autostrada Transilvania, lotul Chiribiș-Biharia sunt foarte bune. Am ajuns la aproape 80%, se aștern zilnic 3000 de tone de asfalt. Este un progres foarte bun, inclusiv la poduri, toate grinzile sunt montate. Vara a fost o vreme bună și ne-a ajutat. Sperăm să avem o toamnă caldă să continuăm în același ritm, să terminăm asfaltările și toate lucrările conexe, iar în decembrie să ne apropiem de finalizarea lucrărilor pe acest sector de 28 de kilometri”.

La sfârșitul lunii septembrie, lucrările se prezentau astfel: balastul stabilizat era finalizat în proporție de 91%, pe 26 de kilometri din cei 28,55 de kilometri ai lotului, primul strat de asfalt era așternut pe 21,5 kilometri, reprezentând 76% din traseu, iar al doilea strat pe 14 kilometri, respectiv 49%.

De asemenea, 18 structuri au fost finalizate integral, iar parapetele marginale au fost montate pe aproximativ 21 de kilometri. Relocarea DN 19E a fost finalizată.

Contractul pentru proiectarea și execuția subsecțiunii 3C2 Chiribiș-Biharia are o valoare de 785 de milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin fonduri europene, în cadrul Programului Transport 2021-2027.

Lucrările sunt executate de asocierea S.C. Precon Transilvania S.R.L. – lider de asociere – și Citadina 98 S.A. Termenul contractual de finalizare este 20 mai 2027.

artifex