Rezultate finale Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă
Ministerul Educației și Cercetării anunță că rezultatele finale la Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă, au fost publicate luni, după soluționarea contestațiilor.
Contestațiile au modificat rezultatele pentru un număr important de candidați. Față de prima afișare, numărul celor care au promovat Bacalaureatul a crescut cu 887. Rata de succes pentru toate promoțiile a ajuns la 36,9%, comparativ cu 33,8% înainte de soluționarea contestațiilor.
Peste 10.500 de candidați au promovat Bacalaureatul
Dintre cei care au susținut examenul, 10.510 candidați au obținut în final media necesară promovării.
Ministerul Educației arată că rezultatele s-au îmbunătățit atât în cazul absolvenților din promoția curentă, cât și în rândul celor din promoțiile anterioare.
„Această dinamică ascendentă vizează rezultatele întregii populaţii de candidaţi: 37,8% – rată de reuşită pentru candidaţii din promoţia curentă (7.273 de promovaţi, în total), respectiv 34,9% pentru promoţiile anterioare (3.237 de promovaţi)”, a transmis Ministerul Educației și Cercetării.
Dintre cei 10.510 candidați care au promovat sesiunea de toamnă, 7.273 provin din promoția curentă, iar 3.237 din promoțiile anterioare.

