România a încheiat pe locul 12 Campionatul Mondial U18 de handbal feminin
Foto: ihf.info
Naționala feminină U18 a României a terminat pe locul 12 Campionatul Mondial de handbal găzduit de țara noastră, după ce a fost învinsă de reprezentativa Țărilor de Jos, scor 27-33, în meciul de clasament pentru pozițiile 11-12.
Pentru România, cea mai bună marcatoare a fost Agata Stoican, autoare a șapte goluri, în timp ce Monica Scarlat a avut 6 reușite. De partea cealaltă, Jelena Ostojic a fost desemnată jucătoarea meciului, iar portarul Camay Berkhout a avut un rol decisiv în victoria Țărilor de Jos, reușind 14 parade și un procentaj al intervențiilor de 41%.
Deși România a obținut o clasare mai bună decât la precedentele două ediții ale Campionatului Mondial, când a ocupat locurile 14 și 17, obiectivul echipei gazdă era unul mai ambițios.
Rezultatele obţinute de România la CM U18: 30-16 cu Uruguay, 37-13 cu Kazakhstan şi 24-31 cu China (grupa F), 24-24 cu Ungaria şi 30-24 cu Suedia (grupa principală III), 21-32 cu Franţa (locurile 9-12) şi 27-33 cu Ţările de Jos (locurile 11-12).
Finalele se vor desfășura duminică, 9 august, în Pitești Arena.

