Horațiu Cosma îi răspunde lui Cristian Pistol: Autostrada Zimbor – Poarta Sălajului era gata pentru trafic

Foto: facebook.com/horatiucosmalucian

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, respinge explicațiile oferite de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, privind amânarea deschiderii lotului Zimbor – Poarta Sălajului al Autostrăzii Transilvania. Cosma susține că atât tronsonul, cât și nodurile rutiere erau practic finalizate încă din 15 iulie și afirmă că deschiderea circulației depinde exclusiv de o decizie administrativă.

După ce directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a susținut că tronsonul nu poate fi recepționat înainte de finalizarea nodurilor rutiere de la Zimbor și Românași, secretarul de stat Horațiu Cosma afirmă că acestea sunt deja pregătite pentru deschiderea traficului.

„Minciuna are picioare scurte. Ne spune sfătos domnul Pistol că Autostrada Zimbor – Poarta Sălajului e într-adevăr gata, dar nu sunt gata nodurile din capete, ca să putem circula pe ea”, a scris Horațiu Cosma într-o postare pe Facebook.

Sursa video: Cristian Marius Man

Acesta susține că imaginile filmate pe șantier în data de 15 iulie ar demonstra că lucrările la cele două noduri rutiere erau, în esență, finalizate.

„Păi ia să ne uităm la filmarea aceasta din 15 iulie, la cele două noduri (…). Aveam asfalt, parapete, marcaje, tot tacâmul. Mai lucra atunci constructorul la mărunțișuri pe lângă drum. Era gata atunci pentru trafic. Azi e și mai gata”, afirmă secretarul de stat.

În opinia acestuia, singurul motiv pentru care circulația nu a fost încă deschisă este lipsa unei decizii administrative.

„Lipsește doar «lumina» de la Grindeanu și Thuma”, a mai transmis Horațiu Cosma.

artifex