Ministrul Apărării, Radu Miruță: Drona doborâtă în județul Buzău pare a fi una rusească
Foto: facebook.com/miruta.ro
Ministrul Apărării a dat primele explicatii privind despre drona doborâtă în județul Buzău
Ministrul Apărări a lăsat de înțeles, într-o intervenție în exclusivitate la B1 TV, că drona doborâtă vineri de un avion F-16 românesc, în apropierea localității Padina din județul Buzău, ar putea fi de origine rusească.
Oficialul a evitat să confirme direct proveniența aparatului înainte de finalizarea cercetărilor, însă, întrebat de realizatoarea emisiunii Talk B1, Gabi Mihai, dacă incidentul ar putea reprezenta o provocare a Rusiei la adresa NATO, ministrul a vorbit despre intențiile Federației Ruse și despre răspunsul „foarte ferm” dat de România.
„Dacă a fost provocare, dacă n-a fost provocare, drona a fost pulverizată de racheta trasă de pe avionul F-16”, a declarat Radu Miruță.
Întrebat dacă România va avea o reacție diplomatică în cazul în care ancheta va stabili că drona era rusească, ministrul Apărării a precizat că autoritățile așteaptă raportul instituțiilor specializate.
„Dacă va exista una, desigur. Haideți să vedem întâi care este situația raportului pe care colegii de la instituțiile specializate îl vor face”, a răspuns Radu Miruță.
Chestionat dacă incidentul ar putea fi o provocare prin care Rusia încearcă să testeze capacitatea de reacție a statelor aflate pe flancul estic al NATO, ministrul a declarat:
„Reacția de răspuns astăzi a fost una foarte fermă și foarte binevenită. Dacă urmează și altele sau nu, ce are în intenție Federația Rusă este o chestiune pe care o privim și noi cu circumspecție și ne luăm măsurile de cuviință, raportat la capabilitățile pe care le avem.”
Radu Miruță a avertizat că România trebuie să rămână pregătită, în condițiile în care războiul declanșat de Rusia se desfășoară chiar la granițele țării.

