A început asfaltarea celui mai mare nod rutier din România, la intersecția autostrăzilor A7 și A8
Lucrările la Lotul 3 Mircești – Pașcani al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7) avansează, iar constructorul a început asfaltarea celui mai mare nod rutier turbion construit până acum în România, potrivit unei postări publicate pe Facebook de secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu.
„Constructorul a început așternerea asfaltului la cel mai mare nod rutier turbion pe care îl construim în România”, a transmis oficialul.
Nodul rutier este amplasat în județul Iași, la sud de municipiul Pașcani, și va realiza conexiunea dintre Autostrada Moldovei (A7) și Autostrada Unirii (A8). Potrivit datelor prezentate, acesta se întinde pe aproximativ 2 kilometri, ocupă o suprafață de 220 de hectare și va include 8 bretele proiectate pentru viteza de 80 km/h, 12 pasaje și 5 podețe.
Scrioșteanu a precizat că pe toate loturile dintre Bacău și Pașcani se desfășoară lucrări de asfaltare, execuție a structurilor, umpluturi la culeele podurilor, precum și lucrări la sistemele de iluminat public și ITS (Sisteme Inteligente de Transport).
„Noutatea săptămânii constă în începerea așternerii asfaltului pe primul tronson aferent corpului principal al autostrăzii, parte din nodul rutier turbion”, a subliniat acesta.
Oficialul a evidențiat și mobilizarea de pe șantierele Autostrăzii Moldovei, afirmând că „este cea mai mare mobilizare de resurse pe care am avut-o vreodată la nivel de construire a unui drum de mare viteză”, cu aproximativ 4.700 de muncitori și 1.000 de utilaje implicați în lucrările dintre Adjud și Pașcani.
Potrivit secretarului de stat, ritmul lucrărilor permite menținerea obiectivului ca până la sfârșitul anului să fie deschise circulației toate loturile rămase ale Autostrăzii A7 până la Pașcani.
La finalizarea proiectului, „primul nod rutier turbion din România va deveni atât un simbol al Moldovei, cât și un simbol al unirii”, deoarece va conecta coridoare europene importante și va asigura legături rapide între sudul Europei, Cernăuți, Republica Moldova, Transilvania și vestul continentului.

