Video. Lucrările la Magistrala 6 de metrou continuă în ritm susținut. Structura de rezistență pe tronsonul sud a ajuns la 71%

Foto: facebook.com/magistrala6

Lucrările la Magistrala 6 de metrou, care va lega Gara de Nord de Aeroportul Internațional Henri Coandă, au avansat și în luna iunie, în ciuda temperaturilor ridicate și a episoadelor de vreme extremă, potrivit celui mai recent jurnal de șantier publicat de Metrorex.

„Temperaturile ridicate și episoadele de vreme extremă pun la încercare activitatea de pe șantiere, inclusiv pe cel al Magistralei 6. Chiar și așa, lucrările continuă, iar programul este adaptat astfel încât echipele să poată lucra în condiții de siguranță”, se arată în informarea publicată.

Pe tronsonul sud, între 1 Mai și Tokyo, structura de rezistență a ajuns la un stadiu de execuție de 71%. Un moment important a fost înregistrat pe 22 iunie, când utilajul de forare TBM „Sfânta Maria” a depășit viitoarea stație Piața Montreal, după excavarea a 2.848 de metri de tunel și montarea a 1.895 de inele.

În același timp, TBM „Sfânta Ana” se apropie de aceeași stație, după ce a excavat 2.644 de metri și a montat 1.758 de inele, mai având de parcurs 194 de metri până la următoarea străpungere.

Constructorii anunță progrese semnificative și la viitoarele stații de metrou. Structura de rezistență este realizată în proporție de 83% la stațiile Aeroport Băneasa, Piața Montreal și Expoziției, de 77% la Gara Băneasa și de 73% la stația Tokyo. La Pajura, lucrările au ajuns la 62%, iar la stația 1 Mai continuă execuția joncțiunii cu Magistrala 4, stadiul fiind de 45% pe Linia 1 și 41% pe Linia 2.

Pe secțiunea nord, între Tokyo și Aeroportul Otopeni, structura de rezistență este realizată în proporție de 35%.

Cele mai avansate lucrări de pe acest tronson sunt la viitoarea stație Ion I.C. Brătianu, unde structura de rezistență este finalizată în proporție de 78%. La stația Otopeni, stadiul lucrărilor este de 48%, la Aeroport Otopeni de 41%, la Paris de 25%, la Washington de 19%, iar la Bruxelles de 15%.

artifex