România a debutat cu înfrângere în World Rugby Nations Cup

Naționala de rugby a României a pierdut primul meci din World Rugby Nations Cup, fiind învinsă duminică, la Santiago de Chile, de reprezentativa țării gazdă, cu scorul de 48-31. „Stejarii” au cedat după un meci spectaculos, în care chilienii au intrat la pauză cu un avantaj de zece puncte, 27-17.

În prima repriză, eseurile „Stejarilor” au fost marcate de Mitu şi Buruiană, ambele transformate de Rupanu, care a mai punctat şi dintr-o penalitate.

În repriza a doua punctele României au fost marcate de Schwartz şi Simionescu, câte un eseu fiecare, ambele transformate de Rupanu.

În următorul meci, pe 11 iulie, România va întâlni la Montevideo, Uruguay. Partida are loc la ora 20:00, ora României.

artifex