România U20 a învins Brazilia și s-a calificat în faza principală a Mondialului din China

Foto: facebook.com/FederatiadeHandbal

Naționala feminină U20 de handbal a României a obținut a doua victorie de la Campionatul Mondial din China, 30-28 cu Brazilia, și și-a asigurat calificarea în faza principală a competiției. Echipa pregătită de Alin Oprescu intră astfel între primele 16 selecționate ale lumii, după un meci intens, decis pe final.

Teodora-Lavinia Damian a fost cea mai bună jucătoare a României, cu 10 goluri. Au mai înscris Anamaria Șerban 4, Sara-Ana-Maria Trușcă 4, Alexia-Maria Niță 4, Enryka -Valentina Bodijar 3, Gabriela-Maria Tulea 2, Daria-Iuliana Uțan 1, Maria-Alexandra Voicu 1, Daria-Florentina Mihăilă 1.

De la învinse s-au remarcat Raquel Cardoso Brandao Ladeia 8 goluri, Lauendy Vitoria Da Silva Vitor 6 goluri și portarul Sophia Ludwig Kieling, cu 16 intervenții.

România va disputa sâmbătă ultimul meci din grupă, împotriva Germaniei, de la ora 13:30 (ora României).

artifex