Gloria Bistrița și-a anunţat lotul pentru noul sezon. Campioana României atacă din nou Liga Campionilor

Campioana și deținătoarea Cupei României, Gloria Bistrița, și-a anunțat lotul oficial pentru sezonul 2026-2027, în care va evolua din nou în EHF Women’s Champions League.

După un sezon de excepție, încununat cu titlul național și trofeul Cupei României, clubul bistrițean își propune să confirme performanțele și pe scena europeană, mizând pe un lot pregătit să lupte pentru noi obiective importante.

„După un sezon istoric, în care am devenit campioana României şi am cucerit Cupa României, privim înainte cu aceeaşi ambiţie şi aceeaşi dorinţă de performanţă. În poartă, pe extreme, la linia de 9 metri sau pe semicerc, fiecare dintre aceste jucătoare poartă aceeaşi responsabilitate: să reprezinte cu mândrie Gloria Bistriţa şi comunitatea care le susţine necondiţionat. Sub conducerea antrenorului principal Carlos Viver, alături de întregul staff tehnic şi medical, suntem pregătiţi pentru luptă şi îndeplinirea obiectivelor!”, a transmis Gloria Bistriţa.

Potrivit anunţului campioanei, lotul pentru stagiunea viitoare este format din următoarele jucătoare:

Portari – Daciana Hosu, Evelina Eriksson, Daria Uhrec; extreme dreapta – Asuka Fujita, Sonia Seraficeanu; interi dreapta – Nina Engel, Martina Stan; centri – Helena Simão Paulo, Larissa Nusser, Paula Arcos; pivoţi – Yaroslava Burlachenko, Kaba Gassama, Lorena Ostase; interi stânga – Danila So Delgado Pinto, Lara Gonzalez Ortega, Johanna Reichert; extreme stânga – Jennifer Gutierrez, Veronika Kafka Malá şi Corina Lupei.

Staff tehnic: Carlos Enrique Viver Arza – antrenor principal, Joaquin Soler Teruel – antrenor secund, Kocs Levente – antrenor cu portarii.

artifex