Contracte semnate pentru primii 43 de kilometri ai Drumului Expres Suceava – Siret. Investiție de 3,72 miliarde de lei

Foto: facebook.com/CristianOvCPistol

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat semnarea contractelor pentru proiectarea și execuția primelor două loturi ale Drumului Expres Suceava – Siret, un proiect strategic care va asigura legătura dintre Autostrada Moldovei A7 și granița cu Ucraina.

Contractele, cu o valoare totală de 3,72 miliarde de lei fără TVA, au fost atribuite asocierii româno-ucrainene Far Foundation SRL – Automagistral Pivden SRL – Lincor Trans SRL și vizează realizarea a peste 43 de kilometri de drum expres.

Primul lot, între Suceava și Dărmănești, are o lungime de 18,6 kilometri și o valoare de 2,09 miliarde de lei fără TVA. Constructorul va avea la dispoziție nouă luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție.

Lotul al doilea, dintre Dărmănești și Bălcăuți, măsoară 24,45 kilometri și are o valoare de 1,63 miliarde de lei fără TVA. Pentru acest tronson sunt prevăzute 12 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție.

„Primii 43 km ai DEx Suceava–Siret intră în linie dreaptă”, a transmis Cristian Pistol, precizând că ambele loturi fac parte din pachetul de obiective cu rol dual, civil și militar, urmând să fie finanțate prin programul SAFE după operaționalizarea acestuia.

Pe traseul celor două loturi vor fi construite 57 de structuri – poduri, pasaje și viaducte – precum și patru noduri rutiere, la Suceava Nord, Suceava Vest, intersecția DN2–DN2H (Rădăuți) și DN2 (Siret Sud). Proiectul include și amenajarea unor parcări dotate cu stații de încărcare pentru autovehicule electrice.

Drumul Expres Suceava – Siret va avea o lungime totală de 55,7 kilometri și va continua traseul Autostrăzii Moldovei A7, contribuind la conectarea infrastructurii rutiere din România cu cea a Ucrainei.

artifex