Viaductul Cârcea intră în etapa finală de testare înainte de redeschiderea circulației feroviare
Foto: facebook.com/cfrinfrastructura
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că, în data de 27 mai, vor începe testele tehnice finale pentru verificarea comportării suprastructurii viaductului Cârcea, situat pe linia CF 100 Videle – Orșova.
Potrivit companiei, această etapă este „o procedură tehnică obligatorie înainte de redarea obiectivului în exploatare” și are rolul de a evalua comportarea structurii în condiții reale de circulație.
Testele vor începe la ora 07:30 și se vor desfășura atât în regim static, cât și dinamic, conform prevederilor STAS 12504-86, utilizând locomotive electrice tip 60 EA. Lucrările sunt realizate în cadrul contractului semnat de Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova cu asocierea STRABAG SRL – Metabet CF SA, pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reconstrucție și reparare a viaductului.
Contractul are o valoare de peste 56,4 milioane de lei fără TVA. CFR SA precizează că testarea reprezintă ultima etapă înainte de redarea în exploatare a viaductului feroviar.
În cadrul probelor statice, suprastructura viaductului va fi încărcată controlat cu două locomotive electrice, pentru evaluarea comportării structurale în cele mai solicitante condiții de exploatare. Totodată, încercările dinamice vor presupune efectuarea unor treceri succesive la viteze controlate, cuprinse între 10 km/h și 90 km/h, pentru monitorizarea răspunsului structural al construcției.
Prin aceste teste vor fi analizate deformările și deplasările structurii, comportarea elastică a viaductului și concordanța dintre valorile calculate în proiect și cele măsurate în teren. Rezultatele obținute vor contribui la evaluarea condițiilor de exploatare și la monitorizarea în timp a comportării infrastructurii.

