Panică într-un tren spre Baia Mare. Locomotiva a luat foc, peste 60 de călători au fost evacuați
Peste 60 de pasageri ai unui tren care se îndrepta spre Baia Mare au fost debarcați în siguranță, marți seara, după ce locomotiva a luat foc în zona localității Ulmeni.
Potrivit ISU Maramureș, la fața locului a fost trimisă o locomotivă de schimb, iar călătorii au fost reîmbarcați în vagoane pentru ca trenul să își poată continua traseul în cel mai scurt timp.
”La fața locului a sosit o locomotivă de schimb, peste 60 de călători au fost îmbarcați în siguranță în vagoane, urmând ca trenul să își reia traseul în cel mai scurt timp”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș, Adriana Șanta.
Conform sursei citate, ințial toți călătorii aflați în vagoane au fost evacuați în deplină siguranță.
”Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Incendiul a fost localizat și se manifestă doar la nivelul locomotivei, fiind eliminat riscul de propagare a flăcărilor la vagoane”, a precizat Adriana Șanta.
Potrivit aceleiași surse, pentru gestionarea situației, la fața locului au fost mobilizate patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și două echipaje medicale.
Sursa: Agerpres

