Cursuri de legislație rutieră pentru utilizatorii de trotinete electrice, propuse în Parlament după creșterea numărului de accidente

O nouă propunere legislativă depusă în Parlament prevede introducerea unor cursuri de legislație rutieră pentru utilizatorii de trotinete electrice, în contextul creșterii numărului de accidente în care sunt implicați tineri și adolescenți.

Inițiativa vine după ce un copil de 14 ani din Timiș a ajuns în comă la spital în urma unui accident cu trotineta electrică, pe fondul preocupărilor legate de lipsa regulilor și a echipamentelor de protecție în trafic.

Doar în ultimul an, în România s-au înregistrat peste 2000 de accidente în care au fost implicați conducători de trotinete electrice, iar în 80% dintre cazuri, aceștia au fost chiar vinovați.

Unii dintre cei care circulă prin Capitală cu trotinete electrice recunosc că nu prea știu regulile în trafic.

Cursurile de educație rutieră ar putea schimba în bine comportamentul utilizatorilor de trotinete, este convins un parlamentar, care a și depus un proiect de lege.

Inițiatorul nu lămurește însă cine ar trebui să organizeze cursurile, pe ce durată și cum se poate verifica dacă o persoană le-a urmat sau nu. Și lasă decizia în seama Poliției.

Sursa: https://tvrinfo.ro/

artifex