Cristian Pistol cere prudență în declarațiile publice privind contractele aflate în litigiu

Foto: facebook.com/CristianOvCPistol

Directorul general al Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, le-a transmis oficialilor din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii să evite declarațiile publice referitoare la contractele încheiate cu firme străine, în special în situațiile în care există litigii active.

Oficialul CNAIR susţine că declaraţiile oficialilor români pot fi folosite în instanţă de către constructorii străini, ceea ce s-a şi întâmplat în trecut.

„Ieri atrageam atenţia că declaraţiile publice ale unui secretar de stat pot aduce dezavantaje statului român într-un litigiu activ. O astfel de situaţie a apărut în urmă cu 5 ani, în litigiile dintre CNAIR şi constructorul Webuild (fosta Astaldi) pe proiectul Podului de la Brăila”, scrie într-o postare pe Facebook.

Acesta susţine că avocaţii constructorului au depus ca înscrisuri la dosar articole publicate de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, pe site-ul USR Tulcea, în care acesta acuza CNAIR de incompetenţă.

„Documentele au fost ştampilate «conform cu originalul» şi prezentate instanţei ca probă a faptului că însăşi conducerea politică a statului recunoaşte vina CNAIR. Acesta este un precedent real şi documentat.

Constructorii străini citesc ce declară oficialii români şi folosesc aceste declaraţii împotriva statului, în instanţă”, precizează Cristian Pistol.

Reprezentantul CNAIR afirmă că şi acum se merge pe acelaşi tipar: „domnul secretar de stat Horaţiu Cosma – fost colaborator al domnului Drulă – declară public că un acord semnat de CNAIR este „o hârtie igienică semnată pe genunchi”. Avocaţii Pizzarotti nu trebuie să mai demonstreze nimic. Li se oferă argumentul pe tavă”, scrie Pistol.

„Vă cer încă o dată, public: încetaţi declaraţiile care prejudiciază interesele statului într-un litigiu activ de 340 de milioane de lei. Nu este vorba despre mine. Este vorba despre banii contribuabililor şi despre proiectele României!”, atrage atenţia Cristian Pistol.

Cristian Pistol se referă la o declaraţie recentă a secretarului de stat în MTI, Horaţiu Cosma, legat de modul în care a fost gestionat acordul semnat în 2021 pentru limitarea pierderilor financiare faţă de constructorul Impresa Pizzarotti.

„(Acordul, n.r.) nu a fost semnat cum trebuie, nu a fost legalizat la notar, nu a fost prezentat în formatul legal. Deci, pe vicii de procedură, cineva s-a împiedicat şi a spus «nu îl iau în considerare». S-a semnat pe genunchi o hârtie igienică, care nu a fost luată în considerare şi, în loc să plătim maxim 150 de milioane de lei, astăzi plătim 340 de milioane”, a declarat Horaţiu Cosma, pentru Economedia.

Oficialul CNAIR afirmă că astfel de declaraţii sunt dezavantajoase pentru statul român.

Sursa: News.ro

artifex