Peste 21.000 de țigarete ascunse în compartimente secrete ale unui autoturism, descoperite la Calafat
Foto: politiadefrontiera.ro
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit peste 21.000 de țigarete ascunse în locașuri special amenajate ale unui autoturism înmatriculat în Danemarca, în urma unei acțiuni de tip Blitz desfășurate în zona Calafat.
Potrivit autorităților, autoturismul, condus de un cetățean bulgar și care circula pe ruta Bulgaria – Danemarca, a fost oprit pentru control pe DN 56, în parcarea din apropierea Stației de Taxare Calafat-Vidin, în baza unei analize de risc.
„În urma verificării efectuate asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunse în bagajele transportate, în spoilerul autoturismului și în roata de rezervă, 1.088 pachete de țigarete (21.760 de țigarete), cu timbru de acciză bulgăresc”, se arată în comunicatul transmis de Poliția de Frontieră.
Șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență pentru marfa descoperită, iar întreaga cantitate de țigarete, estimată la aproximativ 32.640 de lei, a fost confiscată și introdusă în Camera de Corpuri Delicte a Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Dolj.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prevederilor legale, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de țigarete, conform art. 452 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

