Gheorghe Hagi, noul selecționer al României. Contract pe patru ani și obiectiv calificarea la EURO 2028
Foto: frf.ro
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat că Gheorghe Hagi a semnat un contract valabil pentru următorii patru ani la conducerea echipei naționale, primul obiectiv fiind calificarea la Campionatul European de Fotbal 2028, turneu ce va fi găzduit de Anglia, Scoția, Irlanda și Țara Galilor.
„După mai multe încercări de a-l avea alături de noi pe domnul Hagi la cârma primei reprezentative, suntem în acest moment fericiți să putem confirma acest lucru că domnul Gheorghe Hagi să întoarce la echipa națională. Suntem foarte încrezători în ceea ce înseamnă această călătorie alături de cei mai buni jucători ai noștri la nivel național, astfel încât să ne îndeplinim următoarele obiective. Primul nostru obiectiv este să câștigăm primul nostru meci. E un contract pe patru ani de zile și obiectivul principal este calificarea la Campionatul European. În toamnă începe Liga Națiunilor, pe care ne dorim să o câștigăm, fiindcă știm foarte bine că prin traseul de Liga Națiunilor avem oportunitate de a juca un baraj de calificare pentru un Campionat Mondial. Iar printre obiectivele intermediare, ceea ce își dorește să transmită, este că vrea să câștige fiecare meci în parte”, a declarat Burleanu.
Fostul internațional Gheorghe Hagi a fost instalat, luni, în funcția de selecționer al echipei naționale de fotbal, el afirmând în cadrul prezentării oficiale că este o onoare și o mare responsabilitate să reprezinte încă o dată România, așa cum a făcut-o și din postura de jucător.
„E o onoare și o mare responsabilitate să reprezint încă o dată România, așa cum am făcut-o ca jucător. Sper să o fac și ca antrenor, pentru că tot ce contează e să performezi, să ai succes. De aceea am venit la echipa națională, sunt convins că putem să realizăm lucruri frumoase. Sper, performanțele pe care le-am avut ca jucător, să le am și ca antrenor. Eu am convingerea că putem deveni cei mai buni”, a declarat Hagi.
Pentru Gheorghe Hagi, acesta va fi al doilea mandat la conducerea echipei naționale, după cel din perioada 1 septembrie – 27 noiembrie 2001. Numit imediat după retragerea din activitatea de jucător și aflat la prima experiență ca antrenor, Hagi a rămas în funcție doar trei luni, mandatul încheindu-se după ratarea calificării la Cupa Mondială FIFA 2002, în urma barajului pierdut în fața Sloveniei.

