România face un pas spre trenurile verzi: Siemens Mobility câștigă licitația pentru automotoare cu hidrogen
Foto: facebook.com/SiemensMobility
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunțat desemnarea câștigătorului unei licitații importante pentru modernizarea transportului feroviar din România. Contractul pentru achiziția a 12 automotoare electrice pe bază de pile de combustie cu hidrogen a fost atribuit companiei Siemens Mobility, în cadrul unei asocieri formate din mai multe entități ale grupului.
Potrivit ARF, decizia vine după finalizarea procesului de evaluare a ofertei tehnice și financiare, precum și a documentelor de eligibilitate depuse de singurul ofertant. Procedura a fost validată și de Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), care a emis avize favorabile fără condiții.
Proiectul vizează nu doar livrarea celor 12 automotoare moderne, ci și furnizarea serviciilor de mentenanță și reparații necesare pentru operarea acestora pe termen lung. Noile trenuri, alimentate cu hidrogen, reprezintă o soluție ecologică menită să reducă emisiile de carbon și să contribuie la modernizarea infrastructurii feroviare din România.
Cele 12 trenuri vor circula pe linii neelectrificate: București – Pitești, cu extindere până la Piatra Olt – Craiova, București – Aeroportul Henri Coandă, București – Târgoviște, București – Pitești – Curtea de Argeș.

