Metrorex va intra într-un proces de redresare care ar putea dura până la 3 ani
Oana Gheorghiu a anunțat că pentru Metrorex va fi selectată o firmă specializată în redresare, proces care ar putea dura între doi și trei ani, potrivit declarațiilor făcute după ședința de guvern.
”La Metrorex, urmează să agreăm şi să alegem o companie care se ocupă de redresări în general şi care a făcut asta la nivel internaţional cu succes. Redresarea unei companii cum este Metrorex poate să dureze 2-3 ani, dar această companie vine şi face un audit al tuturor costurilor şi al structurii de personal, al tuturor contractelor pe care compania le-a semnat şi face o reechilibrare a costurilor, astfel încât să ştim ce poate compania să atragă singură, ce nevoie are de la statul român”, a precizat Gheorghiu.
Sursa: News.ro

