ANM-Trei zile de vreme deosebit de rece, vânt puternic, ploi, lapoviţă sau ninsoare, în aproape toată ţara. La munte, strat de zăpadă şi viscol

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că, începând de astăzi până vineri, vremea va fi deosebit de rece, cu vânt puternic ploi, lapoviţă sau ninsoare, în aproape toată ţara. La munte, se va depune strat nou de zăpadă şi va fi viscol.

Miercuri, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini de peste 1.600 de metri, va fi viscol puternic cu rafale de până la 130 de km/h şi cu vizibilitate sub 50 de metri.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) informează că în intervalul 8 – 10 aprilie, în cea mai mare parte a ţării vor fi intensificări ale vântului, precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare şi o vreme deosebit de rece. la munte, va ninge viscolit, cu rafale de peste 90 de km/h. Îndeosebi în centrul, estul şi sudul ţării vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, iar în Carpaţii Meridionali şi Orientali se va depune strat nou de zăpadă (local de 10…15 cm) şi va fi viscol.

Până la sfârşitul intervalului, local se vor acumula cantităţi de apă de 10…15 l/mp. Vremea va continua să se răcească, astfel că va deveni deosebit de rece pentru această perioadă. Izolat se va forma brumă.

În cursul zilei de miercuri, în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea, vestul şi sudul Olteniei, sudul Banatului, precum şi în sud-vestul, estul şi nord-estul Munteniei temporar vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h. În Carpaţii Orientali şi Meridionali vor fi rafale de 70…90 km/h, temporar va ninge viscolit, iar vizibilitatea va scădea sub 100 de metri.

artifex