Traficul maritim se reia parțial în Strâmtoarea Ormuz după armistițiul anunțat de Donald Trump

Primele semne de reluare a activității navale au fost semnalate în Strâmtoarea Ormuz la doar câteva ore după anunțul acordului de încetare a focului. Primele nave au părăsit strâmtoarea miercuri dimineață


Platforma MarineTraffic a anunțat pe rețeaua X că „apar primele semne de reluare a activității navale în Strâmtoarea Ormuz” și a publicat o înregistrare a revenirii traficului.

Potrivit datelor furnizate de MarineTraffic, în regiune se află încă sute de nave, inclusiv 426 de petroliere, 34 de nave pentru transportul GPL și 19 nave pentru GNL, multe dintre acestea fiind blocate încă de la începutul conflictului din Orientul Mijlociu.

Primele deplasări înregistrate miercuri dimineață
Statele Unite, Iranul şi Israelul au ajuns la un armistițiu după 40 de zile de conflict, iar armistițiul va dura două săptămâni, timp în care navele blocate în Strâmtoarea Ormuz vor fi lăsate să plece, dar vor fi taxate individual.

„Accept să suspend bombardamentele și atacurile împotriva Iranului pentru două săptămâni.”, este anunțul președintelui Donald Trump, făcut pe platforma sa Truth Social.

artifex