Oana Gheorghiu face apel la cetățeni pentru recrutarea membrilor în CA-urile companiilor de stat

Foto: gov.ro
Vicepremierul Oana Gheorghiu îi îndeamnă pe cetățeni să se implice în distribuirea anunțurilor de selecție pentru Consiliile de Administrație ale companiilor de stat, în cadrul procesului de restructurare pe care îl coordonează. În prezent, are loc selecția pentru CA-ul Carpatica Feroviar România, companie înființată după falimentul CFR Marfă.
”Am învăţat în toţi anii ăştia că schimbarea nu se poate face peste noapte, că e nevoie de perseverenţă, de lucrat la firul ierbii, de a o lua de 100 de ori de la capăt, pentru că orice mică bătălie câştigată deschide alte fronturi. Am învăţat să nu renunţ, să înţeleg dezamăgirea celor din jur şi să trec peste propriile mele dezamăgiri. Să văd marile oportunităţi oferite de micile victorii. Ce am de făcut ca membru al guvernului e o bătălie grea, dar nu imposibilă, câtă vreme nu o duc singură. Ca să schimbăm în mod real modul de gestionare a companiilor de stat, e nevoie să vă implicaţi şi voi, cetăţenii”, a scris Oana Gheorghiu, vineri, într-o postare pe Facebook.
Vicepremierul a arătat că, până de curând, posturile din Consiliile de Administrație ale companiilor de stat erau ocupate „la telefon sau din pix”, pe baza relațiilor și nu a competenței. Potrivit acesteia, odată cu modificarea OUG 109, desemnarea membrilor în CA trebuie realizată prin proceduri de selecție publică, pe baza unor criterii clare de profesionalism și competență.
„Dacă acest pas este transpus în practică în mod real, atunci impactul său va fi enorm în sistem. Ştiu că mulţi dintre voi sunteţi sceptici. Şi înţeleg de ce. Reflexele vechi se schimbă greu. De exemplu, anunţurile pentru angajarea membrilor CA există, dar sunt publicate discret, acolo unde puţini le găsesc. De aceea, împreună cu colegii mei ne-am propus să monitorizăm constant anunţurile de selecţie pentru CA-urile companiilor de stat şi să le aducem în atenţia voastră, aici. De aici, vă rog să le preluaţi şi voi, pentru că fiecare poate să aibă în cercul său de cunoscuţi oameni cu competenţe şi dornici să se implice pentru a aduce managementul de calitate şi în companiile de stat”, a adăugat Gheorghiu.
Ea a precizat că, astfel, ministerele pot face acest proces cu adevărat transparent.
”Singurul mod real în care se schimbă o companie de stat este dacă în fruntea ei ajung oameni care ştiu ce fac şi răspund pentru rezultatele companiei, nu pentru loialităţi politice”, a adăugat vicepremierul.
Oana Gheorghiu a menţionat că sunt căutaţi acum membri în Consiliul de Administraţie al Carpatica Feroviar România.

