Nicușor Dan a promulgat legea pensiilor magistraților: Un gest de echitate așteptat de societate
Foto: presidency.ro
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea privind recalcularea pensiilor magistraților, după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial. Șeful statului a subliniat că noul mod de calcul reprezintă un „gest de echitate” și un pas important în recâștigarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului.
„Recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, aşteptat de societatea noastră. Încrederea cetăţenilor în stat se recâştigă atunci când reformele aşteptate devin realitate”, a transmis Nicuşor Dan.
În acelaşi timp, şeful statului a subliniat că rolul magistraţilor rămâne esenţial şi a dat asigurări că activitatea acestora este respectată.
„Îi asigur pe magistraţi că munca lor este respectată, iar importanţa lor în arhitectura statului este pe deplin recunoscută. Voi susţine măsurile legislative şi administrative cerute de corpul profesional pentru optimizarea condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea”, a mai transmis preşedintele.
Legea privind pensiile magistraţilor a fost dezbătută intens în spaţiul public, fiind considerată una dintre reformele importante ale sistemului de pensii speciale din România.
Curtea Constituţională a României a publicat joi motivarea deciziei din 18 februarie prin care a stabilit că noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraţilor este constituţional. În aceeaşi zi, decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.
Noul proiect de modificare a pensiilor magistraţilor adoptat de Guvern prevede creşterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani şi cuantumul pensiei nu poate depăşi 70% din indemnizaţia netă primită în ultima lună de activitate.
Sursa: tvrinfo.ro

