Drumuri blocate între Brăila, Ialomița și Călărași din cauza vremii severe

Mai multe drumuri naționale din sud-estul țării sunt închise sau au restricții de circulație, în urma ninsorilor abundente și a viscolului. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că a intervenit pe timpul nopții cu sute de utilaje și mii de tone de material antiderapant.

Potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), „la această oră, în urma ninsorilor abundente și a viscolului, sunt închise sau restricționate circulației următoarele sectoare de drumuri naționale”.

Sunt închise circulației:

  • DN21A, între km 0+000 – 23+366, pe sectorul Bărăganul (județul Brăila) – Țăndărei (județul Ialomița);
  • DN3, între km 24+240 – 127+573, pe sectorul Islaz (județul Ilfov) – Călărași (județul Călărași).

De asemenea, a fost instituită restricție de circulație pentru autovehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone pe mai multe tronsoane, printre care DN1D (Albești Paleologu – Urziceni), DN21 (Vizuru – Slobozia), DN2A (Urziceni – Slobozia), DN2C (Costești – Slobozia), DN3A (Lehliu-Gară – Drajna Nouă) și DN4 (Frumușani – Oltenița).

Pe autostrada Autostrada A2, între km 12+000 și km 64+000, pe sectorul București – Lehliu-Gară (Călărași), circulația rutieră „se desfășoară în condiții de iarnă”, precizează compania.

În intervalul 20 februarie 2026, ora 18:00 – 21 februarie 2026, ora 06:00, personalul CNAIR a acționat cu 883 de utilaje și a răspândit 3.185 de tone de material antiderapant și 5 tone de clorură de calciu pentru menținerea viabilității drumurilor.

”Recomandăm şoferilor să se informeze înainte de plecare cu privire la condiţiile meteo şi eventualele restricţii de trafic, să utilizeze corect sistemele de iluminare şi climatizare şi să îşi adapteze viteza la starea carosabilului, păstrând în permanenţă o distanţă de siguranţă faţă de celelalte vehicule”, mai transmite CNAIR.

artifex