Au fost reluate lucrările la Podul de Flori de la Ungheni – Zagarancea, parte a Autostrăzii A8
Foto: facebook.com/DRDPIS
Lucrările la Podul de Flori de la Ungheni – Zagarancea au fost reluate odată cu ameliorarea condițiilor meteo, în limita specificului sezonului rece, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Potrivit companiei, constructorul este mobilizat pe ambele maluri ale Prutului cu utilaje și echipamente pentru continuarea lucrărilor. Pe malul românesc se desfășoară lucrări de armare și cofrare a zidului de gardă la culeea C1, iar pe malul moldovenesc sunt realizate umpluturi la culeea C2, precum și lucrări de umpluturi, cofrare și armare pentru elevația pilei P2. În paralel, în șantier au început să fie recepționate elementele tablierului metalic.
Podul de la Ungheni – Zagarancea face parte din Autostrada A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni, lucrările fiind demarate în primăvara anului trecut.

