Nicuşor Dan, invitat la prima reuniune a Consiliului de Pace de la Washington

Foto: presidency.ro

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că a primit invitaţia de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, programată pentru 19 februarie la Washington, precizând că decizia finală privind participarea va fi luată după consultări cu partenerii americani asupra formatului întâlnirii.

”Am primit invitaţia de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie. Aşa cum am mai spus-o, România salută eforturile Administraţiei SUA de promovare a păcii”, a scris preşedintele pe Facebook.

El aminteşte că, de la primirea invitaţiei ca România să se alăture Consiliului de Pace, luna trecută, a fost declanşat un proces de consultări cu Statele Unite pentru a clarifica în ce măsură anumite prevederi ale Cartei Consiliului de Pace pot fi revizuite sau interpretate astfel încât să fie pe deplin compatibile cu obligaţiile internaţionale deja asumate de statul român.

”Decizia privind participarea României la evenimentul din 19 februarie va fi luată în urma discuţiilor cu partenerii americani cu privire la formatul întâlnirii faţă de ţări ca România, care nu sunt membre în acest moment ale Consiliului, dar îşi doresc să adere în condiţiile revizuirii Cartei”, precizează Nicuşor Dan.

Administraţia Trump pregăteşte o reuniune a Consiliului pentru Pace în data de 19 februarie, la Washington, au relatat sâmbătă Axios şi CNN, citând oficiali americani şi surse diplomatice.

artifex