Bolojan: Lucrările la autostrăzile Pașcani-Suceava-Siret și Moțca-Iași-Ungheni ar putea începe în toamnă

Foto: gov.ro

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, la Iași, că lucrările la sectoarele de autostradă Pașcani-Suceava-Siret și Moțca-Iași-Ungheni ar urma să înceapă în toamna acestui an sau în primăvara anului viitor, precizând că proiectele sunt finanțate prin programul SAFE și trebuie finalizate până în 2030.

”Sunt astăzi în Iaşi şi mâine în Botoşani pentru a discuta cu oamenii din administraţia locală despre două aspecte. În primul rând, despre cum punem în practică cel mai important proiect de conectivitate în Moldova, cele două capete de autostradă înspre Suceava-Siret şi Iaşi-Ungheni, a  căror finanţare a fost aprobată ieri de Comisia Europeană. Este important ca în afară de ceea ce fac cei de la Ministerul  Transporturilor şi companiile care pun în practică aceste proiecte, administraţia locală să creeze condiţii. Asta pentru ca, după ce se semnează contractele de proiectare şi execuţie, care toate ar urma să fie semnate în primăvara acestui an, să  putem să pregătim lucrările în aşa fel încât din toamna acestui an sau din primăvara anului viitor aceste lucrări să înceapă. Sunt lucrări finanţate prin programul SAFE şi trebuie finalizate până în 2030”, a afirmat premierul Ilie Bolojan.

El a precizat că este important să se clarifice şi în plan local ceea ce se poate face pentru a finaliza la timp lucrările la cele două autostrăzi.

”Un alt punct pentru care sunt aici este să discut cu administraţiile locale despre măsurile luate în administraţie, ceea ce înseamnă bugetul de stat care va fi aprobat în luna februarie, aspectele care ţin de taxele şi impozitele  locale, care au fost adoptate în decembrie, finanţările prin Anghel Saligny şi toate aspectele care ţin de admistraţia locală, astfel încât să creăm condiţii ca primarii să poată performa, iar administraţia să fie în serviciul cetăţenilor”, a mai spus premierul Ilie Bolojan.

Sursa: News.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex