Guvernul Bolojan renunță la lovitura pregătită împotriva veteranilor și văduvelor de război

Foto: gov.ro

Guvernul a decis să renunțe la înghețarea ajutorului anual acordat veteranilor și văduvelor de război, potrivit informațiilor obținute pe surse. Astfel, de la 1 ianuarie, aceste sume vor fi majorate cu rata inflației, estimată la 5,6%, impactul bugetar fiind considerat redus.

Decizia marchează o schimbare de poziție față de varianta discutată anterior la nivel guvernamental, care prevedea menținerea ajutorului la nivelul anului 2024 și pentru 2026. Sursele indică faptul că Executivul a reevaluat situația în contextul presiunii publice și al argumentelor sociale, concluzionând că efortul bugetar este nesemnificativ raportat la importanța măsurii.

Potrivit acelorași surse, impactul financiar al majorării este de ordinul câtorva mii de lei la nivel anual, estimările inițiale indicând o sumă de aproximativ 9.000 de lei, motiv pentru care ajustarea cu inflația a fost considerată sustenabilă.

Creșterea ar trebui să fie de la 456 de lei la 482 de lei, în cazul celor 620 de beneficiari.

OUG-ul discutat și revenirea asupra deciziei

Înainte de această hotărâre, pe agenda unei ședințe de guvern fusese inclus un proiect de ordonanță de urgență inițiat de Ministerul Muncii, care prevedea explicit că în anii 2025 și 2026 ajutorul anual pentru invalizii de război și văduvele de război se menține la nivelul din 2024. Textul OUG-ului invoca necesitatea controlului cheltuielilor bugetare.

Documentul arăta că eventuala creștere a ajutorului nu ar fi generat un impact semnificativ asupra bugetului de stat, însă, în varianta inițială, Guvernul optase pentru înghețarea sumelor. Această abordare a fost criticată în spațiul public, inclusiv pe fondul altor măsuri cu impact social adoptate în cursul anului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex