Tren contra tren în Craiova – Un INCIDENT FOARTE GRAV

Un incident tren contra tren, care putea avea consecințe deosebit de grave, a fost evitat în halta de mișcare Romula – Craiova de pe secția de circulație feroviară 110.

CFR SA a anunțat că în data de 28 decembrie 2025, în jurul orei 17:56, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova, s-a produs un incident feroviar în Halta de Mișcare Romula. Un tren de marfă aparținând operatorului feroviar Vest Trans Rail, care avea comandă de intrare la linia 2 cu oprire și urma să se încrucișeze cu trenul RE 2522, a depășit semnalul Y aflat pe indicația „oprire”. Ca urmare a acestui fapt, trenul a talonat macazul nr. 2 și s-a oprit pe linia curentă.

Imediat după producerea incidentului, impiegatul de mișcare a luat legătura cu mecanicul trenului RE 2522 și a dispus oprirea acestuia, pentru prevenirea continuării deplasării. Trenul RE 2522 a fost retras în HM Vlăduleni. În urma incidentului, nu s-au înregistrat victime, precizează CNCF CFR SA.

Circulația feroviară în zonă este oprită în continuare, până la finalizarea intervențiilor necesare și restabilirea condițiilor de siguranță. Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, prin structurile de specialitate, a declanșat procedurile legale de investigare, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii incidentului, urmând aplicarea măsurilor prevăzute de reglementările în vigoare, se mai arată în comunicatul dat publicității de administratorul infrastructurii feroviare din România.

Călătorii trenului RE 2522 au fost preluați cu mijloace auto din stația Vlăduleni și transportați până la stația Caracal. Urmează să fie organizată transbordarea pentru călătorii trenului RE 2011, pe distanța Caracal-Vlăduleni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex