Peiu: Vom contesta la CCR modalitatea de desemnare a administratorilor la SRR și la SRTv – e ilegală. PSD îl „unge” pe Alexandru Șerbănescu, suspect într-un dosar DNA, în CA-ul de la Radio-1.000 euro/lună
Grupurile parlamentare ale AUR din Senat și Camera Deputaților vor ataca la CCR repartizarea locurilor în Consiliile de administrație ale Televiziunii și Radioului Public.
Comisiile reunite de cultură ale Camerei Deputaților și Senatului au avizat luni seara propunerile pentru Consiliile de administrație al SRTv și SRR.
‘Grupurile AUR din Senat și Camera Deputaților acuză partidele puterii că fură votul românilor și își bat joc de lege, în contextul nominalizărilor în Consiliile de administrație ale Televiziunii și Radioului Public. Deși prevederile legale sunt clare, iar repartizarea locurilor în CA ale SRR și SRTv trebuie să respecte proporționalitatea configurației din Parlament, puterea vrea să acorde un număr de locuri egal atât AUR, cât și UDMR, o formațiune cu 32 de parlamentari, de aproape trei ori mai puțin în comparație cu AUR (90). De asemenea, deși PNL are 73 de senatori și deputați, iar USR doar 59, așadar mult mai puțini decât numărul parlamentarilor AUR, PNL și USR primesc mai multe locuri în cele două Consilii de administrație decât AUR’, se arată într-un comunicat al AUR.
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, susține că puterea încalcă legea și nu acordă AUR câte doi reprezentanți Consiliile de administrație ale SRTv și SRR.
‘Este strigător la cer ceea ce încearcă această coaliție toxică să facă. În conformitate cu legea, partidele parlamentare au dreptul de a face propuneri pentru cele opt locuri disponibile, potrivit configurației politice și ponderii lor în Legislativ. Suntem al doilea partid parlamentar și avem dreptul la câte doi reprezentanți de drept în fiecare din cele două Consilii de administrație, însă puterea ține să încalce legea. Vom contesta la CCR această modalitate ilegală de desemnare a administratorilor la SRR și la SRTv. De asemenea, vom face plângeri penale tuturor reprezentanților puterii care comit acest abuz incalificabil’, a declarat Petrișor Peiu, citat în comunicat.
PSD are grijă de „suspecții” din dosarele DNA-ului
Pe lângă Ruxandra Ileana Săraru, Radu Herjeu, propunerea PSD pentru Consiliul de Administrație al SRR este chiar purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alexandru Șerbănescu, anchetat de DNA în calitate de suspect, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 48 Cod penal raportat la art. 13-2 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin.(1) Cod penal cu aplicarea art. 35, alin 1 Cod Penal”.
PROPUNERI PENTRU C.A. S.R.R.
– NOIEMBRIE 2025 –
Grupurile parlamentare
- P.S.D.: Ruxandra Ileana SĂRARU (titular), fără supleant
- P.S.D.: Radu-Bogdan HERJEU (titular), fără supleant
- P.S.D.: Alexandru Ioan ȘERBĂNESCU (titular), fără supleant
- A.U.R.: Maria MUNTEAN (titular), Maria Lăcrămioara NICOLESCU (supleant)
- A.U.R.: Maria ȚOGHINĂ (titular), Gabriel Bogdan COROAMĂ (supleant)
- P.N.L.: Vlad Mircea PUFU (titular), Alexandra BOGDAN (supleant)
- U.S.R.: Robert Cristian SCHWARTZ (titular), Ștefan – Eugen GHEORGHIEASA (supleant)
- U.S.R.: Alexandra COLIBAN (titular), Cristian – Gabriel SEIDLER (supleant)
- UDMR: Annamária BODOCZI (titular), Katalin DEMETER (supleant)
- P.O.T.: Augustin – Florentin CONSTANTIN (titular), Andrei – Alexandru GUȚĂ (supleant)
- S.O.S. România: Claudiu SERE (titular) fără supleant
Preşedintele României - Dragoş – Gabriel PĂTLĂGEANU (titular), Camelia – Tatiana ILIE (supleant)
Guvernul - Nadina – Ioana DOGIOIU (titular), Daniela – Elena SĂLBATECU (supleant)
Personalul SRR - Marius – Dorian TĂNASE (titular), Mihai – Ioan MICLĂUȘ (supleant)
- Nicoleta Viorica BALACI (titular), Laurențiu – Marius OLTEANU (supleant)
Minorităţi - Borislav VELIMIROVICI (titular), Gjorgji IVANOVSKI (supleant)

