Carrefour vrea să vândă magazinele din România

Grupul francez Carrefour analizează vânzarea operațiunilor din România, la scurt timp după ce a raportat o încetinire semnificativă a vânzărilor pe piața locală, afectată de măsurile de austeritate și de scăderea încrederii consumatorilor.

Potrivit informațiilor din presa economică franceză, grupul condus de Alexandre Bompard nu intenționează să se oprească aici. A decis să își vândă magazinele din România. Surse din piața internațională de retail arată că grupul a mandatat banca BNP Paribas pentru a analiza interesul potențialilor cumpărători pentru afacerile sale din România.

Vânzările Carrefour în România s-au ridicat la 2,29 miliarde de euro în primele nouă luni ale anului, în creștere cu doar 1,9% față de perioada similară din 2024. În al treilea trimestru, ritmul de creștere a fost aproape de stagnare, de doar 0,2%, în condițiile în care vânzările organice au scăzut cu 0,5%.

Retailerul francez a transmis că măsurile de austeritate introduse în vară au afectat încrederea consumatorilor, reducând frecvența cumpărăturilor și valoarea coșului mediu.

În Italia, Carrefour a vândut deja rețeaua de 1.200 de magazine (dintre care 900 francizate) către grupul New-Princes, iar pentru Polonia și Argentina a angajat JP Morgan și Deutsche Bank pentru gestionarea proceselor de vânzare.

stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex