Video. Lucrările pe secțiunea 4 a autostrăzii Sibiu-Pitești se apropie de finalizare: stadiu fizic de aproape 80%
Foto: facebook.com/ciprianserban99
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunțat că mobilizarea pe tronsonul Curtea de Argeș – Tigveni este una solidă, cu peste 600 de muncitori și 200 de utilaje pe șantier, iar asfaltarea a început deja pe cei aproximativ 10 kilometri ai secțiunii.
„Imagini din șantierul secțiunii 4 a autostrăzii Sibiu-Pitești (A1), unde antreprenorul austriac a început asfaltarea. Mobilizarea pe cei aproximativ 10 kilometri ai acestei secțiuni (Curtea de Argeș – Tigveni) este bună (620 de muncitori și 200 de utilaje), iar stadiul fizic al lucrărilor se apropie de 80%”, a scris ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, constructorul lucrează în paralel la tunelul Momaia: structura de rezistență a galeriei Daniela (1.350 m), instalațiile celor două galerii Daniela (1.350m) și Alina (1.342 m) și terasamente.
„Stația de betoane de la Tigveni este funcțională și asigură materialul necesar lucrărilor. În perioada următoare, antreprenorul va relua și producția plăcilor prefabricate pentru tunelul Momaia (sunt executate deja 1.797 de elemente din cele 5.739 de elemente necesare)”, a adăugat ministrul.
Șerban a menționat, totodată, că valoarea contractului este de 1,678 miliarde lei, iar durata acestuia de 60 de luni (16 luni proiectare și 44 de luni execuție), finanțarea fiind asigurată prin programul Program Transport.

